Strudel cu dovleac

Strudel cu dovleac

Strudelul este un desert tradițional austro-ungar, cel mai popular fiind strudelul cu mere, care se serveste alaturi de un sos de vanilie sau inghetata. Reteta pentru foaia de strudel am luat-o din cartea mea cu deserturi austriece. Nu este greu de facut, seamana foarte bine cu foaia de placinta romaneasca, avem nevoie doar de putina atentie si de o masa intreaga, pe care eu nu o am, dar m-am descurcat si asa. Ca umplutura, eu am folosit dovleac pentru ca suntem in plin sezon si imi place foarte mult.

Avem nevoie de urmatoarele:

Aluatul:

  • 300g faina
  • un ou
  • un praf de sare
  • 3 linguri ulei
  • 120 -140 ml apa calduta
  • o lingura de ulei pentru uns aluatul

Umplutura de dovleac:

  • 1 kg dovleac ras
  • 130g zahar tos (sau dupa gust)
  • 2 lingurite scortisoara
  • 50g unt

In plus:

  • 70g unt topit
  • 2 linguri gris
  • zahar praf pentru pudrat strudelul

Cum am facut:

[obi_random_banners align=”center” screen=”single”]
Pentru aluat, am cernut faina pe blatul de lucru  (sau intr-un vas mai mare ) si am facut o adancitura in mijlocul ei, in care am pus oul batut un pic cu furculita, uleiul, 120 ml apa calduta si sarea. Am framantat apoi aluatul pana s-a desprins de mana si de vas (aproximativ 10 minute). In functie de calitatea fainii, e nevoie de mai multa sau mai putina apa. De aceea, adaugati sau nu si restul de 20 ml apa. La final, aluatul trebuie sa fie neted si potrivit de moale. L-am uns cu ulei, apoi l-am invelit in folie de plastic si l-am lasat 30 de minute sa se odihneasca la temperatura camerei.

Intre timp am pregatit umplutura. Eu am cumparat dovleacul gata ras. Daca-l aveti intreg, il curatati de coaja si de seminte si il radeti pe razatoarea mare. Intr-o cratita am amestecat dovleacul ras cu zaharul, untul si 2 lingurite de scortisoara si l-am calit 15 minute pana s-a inmuiat si a scazut sucul pe care l-a lasat. Apoi l-am lasat sa se racoreasca.

Am topit cele 70g unt necesar pentru ungerea foii si am incalzit cuptorul la foc tare (200-220ºC).

Strudel-cu-dovleac2

Pentru intinderea foii de strudel, am intins o fata de masa mai veche pe tot blatul de lucru (pe o masa intreaga daca aveti) si am presarat apoi fata de masa cu faina. Am pus aluatul pe fata de masa si am intins foaia cu sucitorul cat s-a putut. Apoi am bagat mainile (cu palma in jos) sub aluat, si am intins foaia usor cu dosul mainilor incepand din mijloc spre margine. Dupa ce am subtiat suficient mijlocul, am tras usor de marginile foii pana s-a subtiat uniform toata foaia, devenind transparenta. Am taiat marginile groase.

Foaia astfel obtinuta am stropit-o bine cu unt topit (nu toata cantitatea de unt), pe care l-am intins usor cu palma pe toata suprafata (foaia fiind foarte subtire, nu se poate unge cu pensula pentru ca exista riscul sa se rupa). Am presarat gris pe doua treimi din foaie, apoi am pus umplutura de dovleac, pe care am distribuit-o tot asa pe doua treimi din foaie. (Am pus doar 3/4 din cantitatea de umplutura, restul am folosit-o la strudelul pe care l-am facut din marginile de aluat). Am rulat apoi strudelul incepand din partea cu umplutura. M-am ajutat de fata de masa sa imping strudelul sa se rasuceasca. Am taiaiat apoi strudelul dupa marimea tavii si l-am pus in tava tapetata cu hartie de copt.

Resturile de aluat nu le-am aruncat. Le-am adunat si am framantat un nou aluat, pe care l-am intins dupa procedura de mai inainte. Aluatul acesta fiind mai rigid, nu am putut sa intind foaia la fel de subtire. Am umplut strudelul cu restul de dovleac si l-am pus in tava alaturi de celalalt. Pe o masa mai mare, foaia se poate intinde mai mult din prima, nemaifiind necesar sa recuperam marginile (pe care le taiem obligatoriu).

Am uns apoi strudelele cu unt topit si le-am copt 60 de minute la foc tare. Dupa 50 de minute am scos tava din cuptor si am mai uns o data strudelul cu unt topit.

Strudelul se serveste caldut sau la temperatura camerei, pudrat cu zahar.

Este extraordinar… foile sunt crocante si ti se topesc in gura… sa nu mai vorbesc de aroma untului topit in combinatie cu dovleacul si scortisoara…

Strudel cu dovleac   Spor la prajiturit!

Print Friendly, PDF & Email

Adaugă un comentariu: