Pentru că tortul cu morcovi pe care l-am făcut acum două săptămâni a fost foarte apreciat și pentru că mi-a mai rămas cremă, pe care am pus-o la congelator, m-am gândit să testez si rețeta de cupcakes cu morcovi. Am folosit ca bază rețeta de carrot cupcakes de pe joyofbaking.com, pe care am îmbunătățit-o după gustul meu.
Pentru 12 buc. cupcakes avem nevoie de:
- 175 g făină
- o linguriță bicarbonat de sodiu
- un sfert linguriță sare
- scorțișoară, nucșoară, ghimbir pudră, boia (iute, dacă vă place sau piper de cayenne), împreună o lingură
- 90 g nuci, alune, fistic – măruntite
- 2 ouă mari
- 135 g zahăr
- 160 ml ulei
- jumate linguriță extract de vanilie
- 160 ml suc proaspăt de portocale
- 225 g morcovi rași pe răzătoarea mică
Cum am făcut :
[obi_random_banners align=”center” screen=”single”]
Prima dată am pregătit ingredientele, am ras morcovii și am mărunțit amestecul de nuci.
Am încălzit cuptorul (la 180ºC) și am pus hârtie de cupcakes într-o tavă cu 12 cavități.
Într-un bol am amestecat făina cu nucile, condimentele și bicarbonatul de sodiu.
În alt bol mare am mixat ouăle până au devenit ușoare și pufoase. Am adăugat zahărul, uleiul și extractul de vanilie, apoi am adăugat sucul de portocale și morcovii rași și am amestecat ușor. După încorporare, am adăugat și făina și am amestecat.
Compoziția rezultată este destul de lichidă. Am turnat-o în hârtiile pregătite în tava specială pentru brioșe.
Am băgat tava în cuptor pentru 20-25 minute. După 20 de minute am făcut testul cu scobitoarea (o scobitoare introdusa in cupcakes iese curata, fara urme de aluat necopt) și am constatat că erau coapte. Le-am lăsat la răcit.
Am pus crema de bezea elvețiană cu unt cu ajutorul unui poș cu dui mare în formă de stea închisă și am decorat cu fluturași din fondant (făcut în casă).
Cum am făcut crema de bezea elvețiană cu unt, vă povestesc altă dată.
Update: Crema de bezea elvețiană cu unt:
- 2 albusuri mari sau 3 mai mici
- 80g zahar tos
- 125g unt (82% grasime)
- 50g ciocolata alba
- un praf de sare
Procedura de preparare a cremei de bezea elvetiana cu unt este descrisa la Tortul cu morcovi si crema de bezea elvetiana cu unt si ciocolata alba.
La cupcakesii cu morcovi merge foarte bine și o cremă de brânză. Abia astept sa o incerc.
Enjoy!