Smerchifle (Schmerkipferl) – Haios (Hajas kifli) – Chifle cu untura mare – Pateuri din aluat cu osanza

Smerchifle Haios Chifle cu untura mare Pateuri cu osanza

Știu că se mănâncă de obicei la sărbătorile de iarnă, dar eu acum am primit osânză și nu puteam să ratez ocazia de a mânca asemenea bunătăți.

Pentru o porție (deși eu am făcut două), avem nevoie de următoarele:

  • 600g făină
  • 500g osânză
  • 2 ouă mari
  • 30 ml suc de lămâie
  • 150 ml apă
  • o linguriță sare

Pentru umplut:

  • un borcan magiun de prune

Pentru finisat:

  • 2-3 pliculețe zahăr vanilat
  • 100g zahăr pudră

Cum am făcut:

[obi_random_banners align=”center” screen=”single”]

Am pregătit osânza. Am curățat-o mai întâi de toate pielițele, apoi am măcinat-o de două ori în mașina de tocat carne.

Smerchifle-Haios-Chifle-cu-untura-mare-Pateuri-cu-osanza2

Într-un castron,  am pus apa, sucul de lămâie proaspăt stors, 50 g de osânză, ouăle și sarea și le-am amestecat puțin cu lingura. Am adăugat apoi 400g de făină și am frământat cu mâna aproximativ 10 minute până s-a desprins aluatul de pe mână. Am mai presărat din când în când câte un pic de făină, când a fost nevoie. Am lăsat apoi aluatul 10 minute să se odihnească, acoperit cu o folie de plastic.

Separat am amestecat restul de făină (200g) cu osânza. Am format un dreptunghi, pe care l-am împărțit în 3 părți egale. Am lăsat osânza astfel pregătită deoparte.

Smerchifle-Haios-Chifle-cu-untura-mare-Pateuri-cu-osanza3

După ce s-a odihnit aluatul, l-am întins cu sucitorul în foaie de aproximativ 5 mm grosime. Foaia trebuie să aibă forma cât se poate de dreptunghiulară. Pentru aceasta, am presat mai întâi aluatul cu mâna, dându-i forma de dreptunghi, apoi am întins cu sucitorul întotdeauna dinspre mijloc spre margine. Am presărat blatul de lucru cu făină când a fost necesar, ca să nu se lipească aluatul.

Am împărțit foaia în 3 părți, pe care le-am marcat ușor cu muchia unui cuțit. Pe două dintre părți am pus o treime din osânză în grămăjoare și am întins-o apoi cu o spatulă (sau cuțit cu lama lată), având grijă să nu rup foaia.

Am împăturat foaia astfel: am adus partea fără osânză peste jumătate din partea cu osânză, apoi am adus cealaltă jumătate cu osânză peste cele două părți împăturate deja. Astfel am realizat prima împăturire.

Mai departe, am întors aluatul cu partea lungă înspre mine,am întins din nou foaia și am procedat ca la prima împăturire. În total am întins și am împăturat aluatul de trei ori.

După a treia împăturire, aluatul se taie în două cu cuțitul trecut bine prin făină, se învelește fiecare bucată în folie de plastic și se pun minim 20 de minute la frigider. (Eu l-am împărțit în trei pentru că am făcut două porții și l-am lăsat la frigider de pe o zi pe alta din lipsă de timp).

Am încălzit cuptorul la maxim.

După ce a stat la frigider, am întins o foaie, am tăiat-o în pătrate de aproximativ 5*5 cm, am pus pe fiecare magiun și le-am închis prin unirea a două laturi opuse. Pentru un design mai deosebit,  se pot închide pătrățelele prin unirea a două colțuri opuse. Le-am pus apoi în tava tapetată cu hârtie de copt (nu e obligatorie) și le-am copt 30 de minute la foc tare.

Smerchifle-Haios-Chifle-cu-untura-mare-Pateuri-cu-osanza4

La final, le-am presărat cu zahăr pudră amestecat cu zahăr vanilat.

Smerchifle Haios Chifle cu untura mare Pateuri cu osanza

Spor la prăjiturit!

Sursa rețetei de aluat cu osânză: Silvia Jurcovan -Carte de bucate.

9 thoughts on “Smerchifle (Schmerkipferl) – Haios (Hajas kifli) – Chifle cu untura mare – Pateuri din aluat cu osanza

    • Intre timp mi-am cumparat termometru la cuptorul meu pe gaz si pot sa va spun ca la mine foc tare inseamna 200-210 grade. Eu le coc 25 de minute la 200-210 grade, apoi, mai reduc focul la mediu si le mai las ~5 minute (asa imi plac mie) sau las tot la aceeasi temperatura si mai coc 5-10 minute cand fac pentru mama (ei ii plac mai crocante).
      La cursul de cofetar-patiser am invatat ca foetajul se coace primele 15-20 de minute la 200-210 grade, apoi se reduce focul la 180-170 grade.
      Sper ca v-am fost de folos. O zi frumoasa!

  1. Cea mai nereusita reteta de haios! Pacat de timp, munca si ingrediente pierdute: prea multa untura la o asa de putina cantitate de faina(:

  2. Greseala a fost de fapt a mea, am depistat-o ulterior si de aceea imi retrag cuvintele.
    Va doresc Sarbatori fericite si un an nou binecuvantat!

Adaugă un comentariu: