Prajitura cu nuca si crema de vanilie

Prajitura cu nuca si crema de vanilie

Combinatia de nuca si vanilie este una dintre preferatele noastre. Aceasta reteta mi-a facut cu ochiul de multa vreme si am decis sa o incerc. Asa cum ma asteptam, este o prajitura de casa foarte buna, aromata si gustoasa. Diferit fata de alte prajituri este faptul ca nu are faina in blat. Faina este inlocuita cu un pesmet din piscoturi. 

Reteta este pentru o prajitura cu nuca si crema de vanilie de 30*20cm. Avem nevoie de:

Pentru blat:
  • 5 albusuri
  • un praf de sare
  • 80g zahar tos
  • o lingura rom
  • 100g nuci macinate
  • 50g nuci maruntite (optional coapte in prealabil)
  • 100g piscoturi
  • o lingurita praf de copt
  • 2 galbenusuri
  • 50ml ulei
Pentru crema:
  • 3 galbenusuri
  • 600ml lapte
  • 60g amidon
  • 100g zahar tos
  • 2 lingurite extract de vanilie
  • 100g unt (82% grasime) la temperatura camerei
  • 40g zahar pudra
  • 300ml smantana pentru frisca (foarte rece)
Cum am facut:

[obi_random_banners align=”center” screen=”single”]
Pentru blat, am incalzit cuptorul la foc mediu (180ºC) si am tapetat cu hartie de copt o tava dreptunghiulara de prajitura de 40*28cm.

Am macinat si am maruntit nucile (daca doriti, puteti sa le coaceti un pic inainte de a le marunti), am tocat piscoturile (in chopper), apoi le-am amestecat pe toate impreuna cu o lingurita  de praf de copt. Le-am lasat deoparte.

Intr-un vas mare am batut albusurile spuma cu un praf de sare. Am adaugat o lingura de rom si zaharul in trei reprize mixand in continuare pana am obtinut o bezea tare si lucioasa. Am adaugat cele doua galbenusuri si apoi uleiul, mixand foarte putin la viteza mica, doar cat sa se incorporeze. Am adaugat apoi amestecul de ingrediente uscate in trei reprize, amestecand usor cu lingura, doar prin rasturnare de jos in sus. Am pus compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si am nivelat-o. Am copt blatul 20 de minute la foc mediu (180ºC), apoi l-am scos din cuptor si l-am lasat sa se raceasca complet.

Prajitura cu nuca si crema de vanilie

Pentru crema, am infierbantat mai intai laptele. Intr-un vas care poate fi pus apoi pe foc, am pus galbenusurile si zaharul si le-am amestecat cu telul pana s-au deschis la culoare, apoi am adaugat amidonul si am amestecat din nou sa se incorporeze. Am turnat laptele fierbinte in trei etape peste crema de oua si am amestecat, apoi am pus vasul pe foc mediu, amestecand continuu cu telul pana crema s-a ingrosat. Am luat-o de pe foc si am lasat-o sa se raceasca, amestecand din cand in cand in ea sa nu faca pojghita.

In alt vas, am mixat untul moale pana a devenit spumos, apoi am incorporat treptat zaharul pudra cernut, mixand dupa fiecare adaugare. Am adaugat extractul de vanilie in crema racita si am mixat-o un pic sa devina din nou cremoasa. Apoi am adaugat treptat crema in unt si am mixat pana la incorporarea completa.

Prajitura cu nuca si crema de vanilie

Am batut frisca tare (ca sa se bata bine, smantana pentru frisca trebuie sa fie foarte rece). Am adaugat o treime din frisca batuta in crema si am incorporat-o usor, cu lingura, prin rasturnare. Restul de frisca l-am lasat deoparte.

Am taiat blatul racit in doua parti egale, obtinand doua blaturi de 20*28cm. Am pus unul din blaturi pe platou, apoi am intins crema pe el. Am nivelat-o si am acoperit-o cu al doilea blat. Peste acesta am pus frisca ramasa, am nivelat-o, apoi am facut dare in frisca cu furculita. Deasupra am presarat cateva aschii de ciocolata.

Am pus prajitura o ora la rece, apoi am taiat-o felii si am gustat….. mmmm…..delicioasa!!!!

Prajitura cu nuca si crema de vanilie

Spor la prajiturit!

Adaugă un comentariu: