Tort de ciocolată de modă veche

Tort de ciocolata de moda veche

Tortul de ciocolată de modă veche este rețeta pe care am făcut-o la orice eveniment până acum câțiva ani, când am început să deschid ochii la lumea prăjiturilor. Acum îmi place să încerc mereu rețete noi, dar de sărbători parcă tot pe cele vechi îmi vine să le fac.
Nu e nimic complicat la tortul acesta: un blat cu cacao însiropat și o cremă de unt fiartă pe aburi, cu ciocolată sau cacao, neapărat aromată cu vanilie și rom.

Dacă vă place crema de ciocolată cu unt, o regăsiți și în tortul cu ciocolată și caramel, în tortul cu stafide, nucă și ciocolată sau în tortul Doboș.

Rețeta este pentru un tort cu diametrul de 23 cm (12-14 felii)

Ingrediente pentru tortul de ciocolată de modă veche

Pentru blatul cu cacao:

  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr tos (130g)
  • 5 linguri făină (120g)
  • 2 linguri cacao (20g)
  • o lingură rom
  • un praf de sare
  • 1 plic zahăr vanilat (eu am înlocuit 2 linguri de zahăr cu zahar vanilat)

Pentru siropul de însiropat:

  • 250ml apă
  • 100g zahăr tos
  • o bucată dintr-o coajă de portocală
  • o fiolă aromă de rom
  • opțional 1-2 linguri rom

Pentru crema de unt cu ciocolată:

  • 4 ouă
  • 240g zahăr tos
  • 4 linguri apă
  • 200g ciocolată neagră (eu folosesc cu 55% cacao)
  • 1-2 linguri cacao (după gust)
  • 350g unt (82% grăsime) la temperatura camerei.
  • o linguriță extract de vanilie
  • 1-2 fiole aromă de rom sau 1-2 lingurițe cafea solubilă

Cum am făcut tortul de ciocolată de modă veche

Blatul

Pentru blat, am încălzit cuptorul la 180ºC, apoi am uns cu unt o formă de tort cu diametrul de 23 cm și am tapetat-o cu făina.

Am amestecat făina cu cacaoa și le-am cernut.

Într-un vas, am bătut albușurile spumă tare cu un praf de sare. Am adăugat apoi o lingură de rom și treptat zahărul împreună cu zahărul vanilat și am mixat în continuare până am obținut o spumă tare și lucioasă. Am adaugat apoi gălbenușurile și le-am încorporat ușor cu spatula. La final am adăugat făina și cacaoa în ploaie și le-am încorporat tot cu spatula ușor, prin mișcări de răsturnare de jos în sus. Am turnat compoziția în tava pregătită și am pus-o imediat în cuptorul încălzit.

Tort-de-ciocolata-de-moda-veche7

Am copt 35 de minute la 180ºC până blatul a trecut testul scobitorii (o scobitoare introdusă în blat iese curată, fără urme de aluat necopt). Cuptorul nu se deschide în primele 20 de minute și nici nu se reduce focul în timpul acesta. Altfel riscăm ca blatul să se lase.Am scos blatul din tavă și l-am pus pe un grătar să se răcească, în bucătărie. Blaturile se pot păstra la frigider, dar numai după ce s-au răcit complet la temperatura camerei. Eu, din lipsă de timp, l-am păstrat la frigider peste noapte, învelit într-un prosop de bucătărie și apoi pus într-o pungă pentru a nu se usca. Blaturile ținute la rece se feliază mai ușor.

Siropul de însiropat

Pentru sirop, am fiert 2 minute apa cu zahărul și coaja de portocală, apoi l-am răcit și am adăugat aroma de rom și romul (daca folosiți).

Crema de unt cu ciocolată

Pentru cremă, am mărunțit ciocolata și am pus o cratiță cu apă de două degete să fiarbă pentru baia de aburi.

Într-un vas, care se potrivește perfect peste cratița cu baia de aburi, am pus ouăle, zahărul și 4 linguri de apă (se poate înlocui cu lapte) și am amestecat bine cu telul să se desfacă ouăle si să se omogenizeze. Am pus apoi vasul pe aburi, unde am amestecat continuu vreo 10 minute până crema a început să se îngroașe. Am luat vasul de pe aburi, am pus deoparte într-un bol micuț 2 linguri de cremă (o voi colora în verde pentru decor), apoi am adăugat imediat ciocolata. Am amestecat până s-a topit, apoi am adăugat și cacaoa cernută și am încorporat-o. Am lăsat crema să se răcească. Când s-a răcit, am adăugat aromele.

Tort-de-ciocolata-de-moda-veche6

Separat, am mixat untul moale până a devenit cremos. Am scos din el o lingură cu vârf, pe care am amestecat-o cu cele 2 linguri de cremă puse deoparte și am colorat-o în verde cu colorant alimentar.

În restul de unt am adăugat crema cu ciocolată treptat, câte 1-2 linguri o dată, mixând după fiecare până la încorporare. La final am mixat crema 1 minut la viteză mare să devină spumoasă.

Asamblarea tortului

Pentru asamblarea tortului, am tăiat blatul în 3 felii egale. Am pus prima felie pe un platou (felia de deasupra), am însiropat-o cu 1/3 din sirop, apoi am pus pe ea un sfert din cremă și am nivelat-o. Am pus a doua felie de blat (cea din mijloc), l-am însiropat, apoi încă un sfert de cremă și a treia felie de blat (cea care a fot la baza, cu baza în sus, pentru ca e mai dreapta si se poate nivela mai ușor crema), însiropat și el. Pentru îmbrăcarea tortului am folosit cealaltă jumătate de cremă.

Fiind tortul nostru de Paști, am decorat cu un cuib cu ouă, făcut din cremă de ciocolată, aschii de ciocolată, iarbă din cremă verde și ouă din arahide glazurate.

Tort de ciocolata de moda veche

Paște fericit!

Tort de ciocolata de moda veche

Spor la prăjiturit!

Alt decor:

Tort de ciocolata de moda veche

Tort de ciocolata de moda veche

2 thoughts on “Tort de ciocolată de modă veche

Adaugă un comentariu: