Prăjitura cu brânză dulce, vișine și ciocolată

Prăjitură cu brânză dulce și vișine – rețetă simplă și gustoasă

Această prăjitură cu brânză dulce și vișine se pregătește ușor și rapid și sunt sigură că o veți îndrăgi de la prima degustare. Prăjitura este alcătuită din două foi fragede cu cacao, între care se ascunde o umplutură cremoasă de brânză dulce, îmbogățită cu bucățele de ciocolată și vișine.

Găsiți aici și alte rețete cu brânză dulce, cremă de brânză, ricotta și mascarpone.

Rețeta este pentru o tavă de aproximativ 20×30 cm.

Ingrediente prăjitura cu brânză dulce și vișine

Pentru aluatul fraged cu cacao:

  • 300g făină
  • 30g cacao
  • un praf de sare
  • 150g unt la temperatura camerei
  • 150g zahăr tos
  • un ou
  • 5g (jumătate pachet) praf de copt

Pentru umplutura de brânză dulce cu vișine:

  • 600g brânză dulce
  • 120g zahăr tos
  • 3 ouă
  • 40g amidon (sau un pachet budincă de vanilie)
  • 60g picături de ciocolată sau ciocolată tăiată grosier
  • 2 lingurițe extract de vanilie
  • o lingură zeamă de lămâie
  • un borcan (de 800g) compot de vișine fără sâmburi
  • o lingură de griș

Cum am făcut Prăjitura cu brânză dulce, vișine și ciocolată:

Aluatul fraged cu cacao

Am încălzit cuptorul la foc mediu (170ºC), am uns cu unt o tavă dreptunghiulară de 20x30cm și am pus vișinele într-o sită să se scurgă.

Pentru aluatul fraged cu cacao, am amestecat într-un vas făina, cacaoa, praful de copt și sarea și le-am lăsat deoparte.

Prajitura cu branza dulce, visine si ciocolata

În alt vas am mixat untul, zahărul și oul până am obținut o compoziție cremoasă. Am adăugat apoi amestecul de făină și am amestecat cu mâna până am obținut fărâme mari de aluat. Am pus 2/3 din aluat în tavă și le-am presat cu mâna uniform pe toata suprafața tăvii. Am pus restul de fărâme de aluat la frigider.

Umplutura cu brânză dulce și vișine

Pentru umplutura cu brânză dulce și vișine, deși eu nu am procedat așa, cel mai bine e să dați mai întâi brânza dulce printr-o sită să devină mai fină sau măcar să o mărunțiți un pic cu furculița. Eu am regretat la final că n-am procedat așa pentru că textura cremei a avut de suferit.

Prajitura cu branza dulce, visine si ciocolata

Am mixat ouăle cu zahărul, vanilia și zeama de lămâie până am obținut o compoziție spumoasă. Am adăugat amidonul și apoi brânza dulce și le-am încorporat. La final am adăugat vișinele scurse și apoi picăturile de ciocolată și le-am amestecat.

Am presărat o lingură de griș pe toata suprafața aluatului din tavă (ca să absoarbă umezeala de la brânză), apoi am turnat umplutura și am nivelat-o. Deasupra am distribuit restul de fărâme de aluat.

Am copt prajitura 60 de minute la 170ºC (foc mediu), apoi am lăsat-o să se răcească în tavă.

Pentru servire, am tăiat prăjitura în felii de aproximativ 5x5cm.

http://event.2performant.com/events/click?ad_type=banner&unique=7645d9c32&aff_code=94cb4039a&campaign_unique=a3e3aab70

Spor la prăjiturit!

Sursa: Quarq – Kirsch – Kuchen

2 thoughts on “Prăjitura cu brânză dulce, vișine și ciocolată

Adaugă un comentariu: