Tort cu castane si visine

Tort cu castane si visine

Când am făcut tortul cu castane și vișine la ziua mea, soțu’ a zis că e cel mai bun tort pe care l-am făcut, deși atunci nu mi-a ieșit mousse-ul de castane și l-am transformat în cremă de unt. Acum, de ziua lui, l-am făcut din nou și de data asta mi-a ieșit și mousse-ul … altă rețetă.

Avem deci nevoie de următoarele:

Pentru blat, pentru două tăvi cu diametrul de 18 cm (fiecare blat tăiat în două felii) sau o tavă cu diametrul de 23 cm (blatul tăiat în trei felii):

  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr tos
  • o lingură de rom
  • 4 linguri de făină
  • 4 linguri de nucă măcinată
  • un praf de sare
  • opțional o lingură de nuci coapte tocate grosier

Pentru mousse-ul cu castane:

  • 250 ml lapte
  • 5 g unt
  • 3 gălbenușuri (din cele 3 albușuri rămase plus 120g zahăr, 200g unt 82% grăsime, o linguriță extract de vanilie și o fiolă aromă de rom se poate face o cremă de bezea elvețiană cu unt, cu care se îmbracă tortul, în loc de frișcă)
  • 50g zahăr tos (dacă piureul de castane e îndulcit)
  • 30g de amidon
  • 250g piure de castane îndulcit
  • 5g gelatină + o lingură rom + 2 linguri apă rece
  • 200 ml smântână pentru frișcă (foarte rece)
  • o fiolă aromă de rom
  • o linguriță extract de vanilie
  • un borcan de compot de visine fără sâmburi

Pentru îmbrăcat tortul și ornat:

  • 400 ml smântână pentru frișcă
  • un pliculeț întăritor de frișcă
  • câteva vișine din compot
  • 50g piure de castane

Cum am făcut:

Pentru blat,  am uns cu unt și am tapetat cu făină două tăvi de tort cu diametrul de 18 cm și am încălzit cuptorul la foc mediu (180ºC).

Tort-cu-castane-si-visine1 Am despărțit albușurile de gălbenușuri și am bătut albușurile spumă cu un praf de sare. Am adăugat o lingură de rom și câte o lingură de zahăr și am mixat până am terminat de adăugat zahărul și am obținut o spumă tare și lucioasă. Apoi am adăugat gălbenușurile și am amestecat de câteva ori cu telul prin răsturnare. La sfârșit am adăugat făina și nuca în trei reprize, amestecând tot cu telul ușor prin răsturnare până la încorporare. Am distribuit compoziția în cele două tăvi pregătite și am copt 35 de minute la foc mediu. Am testat cu scobitoarea dacă sunt coapte (o scobitoare introdusă în blat, trebuie să iasă curată, fără urme de aluat necopt). Le-am lăsat un pic să se răcorească,  apoi le-am scos din tăvi și le-am lăsat să se răcească de tot.

Pentru mousse-ul de castane, mai întâi am pus gelatina la hidratat în 2 linguri de apă rece plus o lingură de rom și am pus smântâna pentru frișcă la congelator (ca să se bată bine frișca, smântâna trebuie să fie foarte rece).

Am pus laptele cu untul pe foc să se înfierbânte. Într-o cratiță, am amestecat gălbenușurile cu zahărul, apoi am adăugat amidonul. Am adăugat laptele fierbinte în fir subțire amestecând cu telul foarte bine. Am pus cratița pe foc mediu și am amestecat continuu până s-a îngroșat crema. Am luat-o de pe foc și am lăsat-o să se răcească, amestecând din când în când să nu facă pojghiță.

Tort-cu-castane-si-visine3

Am scurs gelatina de surplusul de apă și am topit-o pe aburi (cu mare atenție, să nu se încălzească prea tare, că se distruge). Am turnat gelatina topită peste crema caldă (nu fierbinte) și am amestecat să se omogenizeze. Apoi am adăugat și piureul de castane.

Trebuie să precizez că eu am folosit de data aceasta piure de castane la borcan, care e mult mai moale decât cel congelat. Dacă folosiți din cel congelat (eu zic că e mai bun), înfierbântați 30-40 ml smântână pentru frișcă și amestecați cu piureul de castane înainte de a-l adăuga la cremă. Am bătut apoi frișca tare și am încorporat-o ușor în crema rece (la temperatura camerei).

Tort-cu-castane-si-visine4

Am pus mousse-ul la frigider și am strecurat vișinele din compot.

Am tăiat fiecare blat în două felii, apoi am început asamblarea tortului. Pentru că mousse-ul este destul de moale la început și n-am avut timp să-l las la frigider până se mai întărește, am montat tortul într-un inel (altfel curgea mousse-ul afară dintre blaturi). Am însiropat blaturile și….. le-am însiropat prea tare. Nu faceți ca mine, că va fi foarte greu să tăiați o felie de tort frumoasă. Vă recomand și să-l faceți în tava de 23-24 cm, în trei straturi, nu în patru, tot din aceleași motive.

Să reiau…. Am însiropat fiecare blat cu compot de vișine și am pus pe fiecare mousse de castane și vișine. Deasupra am pus doar mousse. Am lăsat tortul la frigider până a doua zi. Am păstrat puțin mousse, pe care l-am pus pe lateral când am scos tortul din inel. (Dacă îmbrăcați tortul în cremă de bezea cu unt, nu puneți mousse nici deasupra, nici pe lateral).

Tort cu castane si visine

Am bătut tare 400ml frișcă cu un pliculeț de întăritor de frișcă și am îmbrăcat tortul cu ea. Am decorat cu vișine și piure de castane (din cel congelat, dar pe care l-am decongelat) ras pe răzătoarea cu găuri mari.

Dacă vi se pare greu de făcut mousse-ul,  vă dau două variante de cremă cu castane mai simple:

Varianta cu frișcă: 500ml smântână pentru frișcă, 400g piure de castane îndulcit

Bateți tare frișca. Pe fiecare blat puneți un strat de frișcă bătută, un strat de piure de castane ras pe răzătoarea cu găuri mari și câteva vișine. Îmbrăcați tortul în frișcă bătută (400ml).

Varianta cu unt: 200g unt (82% grăsime) la temperatura camerei, 400g piure de castane îndulcit, aromă de rom și vanilie (opțional). Mixați untul moale până devine spumos, apoi adăugați treptat piureul de castane și aromele la final.

Acum chiar că am terminat…

Tort cu castane si visine

Spor la prăjiturit!

Print Friendly, PDF & Email

Adaugă un comentariu: